Din volumul…MINCIUNI FUNDAMENTALE

Se spune ca cine traieste prezentul nu mai are nevoie de trecut si de viitor… dar cum sa traiesti fara a lasa semne si fara a planui altele in fata ta?Prezentul e doar un pod peste o apa…dar capetele podului nu se sprijina pe maluri…

Daca vrei sa stii cat ai iubit cu adevarat,pune degetul pe cicatricea care a inchis rana: daca doare, a fost o vijelie…daca e neted si rece, a fost doar o adiere usoara…daca rana striga fara sa o atingi, e inca, o furtuna, iar daca tot ce faci nu poate sa-i ascunda strigatul, e ori binecuvantare, ori blestem…

Daca am fi cu adevarat puternici am sti ca nu plecam nicaieri atunci cand plecam si nici nu-i regasim pe cei dragi atunci cand ne intoarcem…Ca drumurile lumii pe care tot ratacim sunt doar poteci ale fiintei noastre si nu aveam unde fugi de noi insine, nu avem unde cauta altceva si nu avem cum sa pierdem ce e dintotdeauna al nostru. Si singurul act de putere si temei e sa ramanem in noi si sa stim ca suntem acolo…

Exista o dragoste care nu dispare dupa moartea de la primarie, nu ajunge santaj dupa nasterea unui copil, nu te stoarce, nu te vinde,nu o regreti, nu o blestemi. exista o dragoste de bronz fata de care timpul e pieritor si in care visele noastre se pot impreuna pentru totdeauna.

Daca am sti cat valoreaza toate diplomele noastre,actele de identitate,toate hartiile, toata aceasta biblioteca de angajare intr-un social bolnav,daca am sti ce risipim dobandindu le,de-am vedea irosindu-ni-se viata, nu s-ar gasi oare unii, sa le inventeze din nou?

Dupa cum se lupta cu teama sunt doua feluri de oameni: cei care incearca sa uite ,colectionand diverse iluzii: pietre,vacante, teorii,si cei care mintindu-se ca au uitat,judeca si risipesc colectiile celor din jurul lor

Maternitatea e o stare de genialitate,dar a existentei insasi; femeia si-o asuma confuz si face treptat din ea un obiect de santaj,de virtute absoluta,de remisiune a energiilor creatoare; femeia detine secretul iubirii si pune iubirea in talcioc,pe taraba…

Cele mai frumoase flori zambesc noaptea,cand mitingul de amanunte e intrerupt si visele se pregatesc de dans. ziua explodeaza de lumina si culoare, dar abia noaptea explozia capata sens, capata profunzime , se urca pe masa din mijlocului cerului si danseaza..cei care vin nu stiu despre pradatori, nu stiu despre boala,paralizie,foame, nimic despre frica,disperare,ura; ei vin pur si simplu sarbatorind bucuria existentei… si pleaca fara sa-si mai aduca aminte nimic despre ea.

Sunt ingeri care se vand ca iluzii, creatia lui Dumnezeu sa-ti para umana,sa-ti para suportabila. sunt ingeri care se vand la tejghea,din ceara , carton sau guma de mestecat, ca ingerii iluzii sa-i crezi mai reali. iar oamenii simpli ,heruvimi ai trudei si ai disperarilor nemarturisite platesc impozite guvernelor si bisericii, ca ingerii amagirii lor sa nu dispara.

Pentru ca omul sa ramana captiv iluziilor ieftine,magazinele si-au exacerbat luxul si falsa abundenta si au devenit oarecum temple,oarecum altare. cautarea fiintei si a rostului a fost sublimata de o goana furibunda printre rafturi,dupa oferte si reduceri. intr-o astfel de lume Dumnezeu e prea mic ca sa mai poata indrepta ceva, dar inca prea mare , pentru a fi neglijat de reclame.

Le multumesc celor care au rabdarea sa caute in ei insisi si in aceasta cautare pasesc uneori si peste umbra mea, dar as fi un impostor sa nu recunosc ca toate lucrurile care cresc in mine viata, le primesc de la cei care vin la mine dupa ea. eu ard in flacarile lor,ei ard in focul meu si nadajduim cu totii sa luminam cat mai departe.

Cineva canta o melodie pe care noi dansam,nu stiu cine, poate e un clovn,un zeu ,o statuie.o melodie din care nu poti sa iesi si inauntrul careia n-ai cum sa fii. traim imitand miscarile care ne sunt permise si doar atunci cand ne dezechilibram si cadem, simtim pentru putin timp, ca totul e controlat ,programat intr-o coregrafie trista si absurda.

Uneori e mai mult decat tot paradisul, decat toate incercarile vietii, decat toate amintirile ei. o camera de hotel ieftin, din care desi ai plecat de mult continui intr-un anume fel sa ramai si de unde ai vrea sa aduci inapoi o farama de ceva care a construit mai mult decat tot destinul si pe care simti ca n-o vei mai putea dobandi.

Sfintii sunt doar oameni obisnuiti care au viata deformata de cocoasa unei amagiri pe care nu o pot depasi. cum sa iubesti pe Dumnezeu daca te ascunzi in munti, te izolezi in rugaciune,te mutilezi fizic? Dumnezeu e pretutindeni si pe culmi si in tomberoane, e si vultur si limbric. Daca il iubesti cu adevarat traiesti aici, printre oameni,partea de imparatie pe care ti-o da, iar daca nu-l iubesti traiesti partea ta de neiubire din neiubirea lui.

Daca am avea vreodata rabdare sa ne privim cu ochii unor straini am descoperi despre noi lucruri ciudate: cum risipim viata pentru a strange bani si cautam cu banii sa cumparam putina viata. cat de usor ii indepartam pe cei apropiati si cu cata disperare ne luptam sa-i dobandim inapoi. ce simplu ridicam minciuni inauntrul nostru si cum trudim apoi o viata intreaga dupa un adevar care sa le naruie…

Nu esti singur cand cei din jur iti intorc spatele si te parasesc, cand nu mai ai cu cine sa vorbesti, cand nu mai ai pentru cine sa visezi…nu esti singur cand simti ca esti singur,ci ,atunci, cand nu mai simti nimic…

Doi ingeri pazesc timpul: unul ti-l daruieste… ca sa-ti fie indestulator pentru drum. celalalt ti-l ia inapoi cand vede ca risipa e prea mare. deasupra lor nu sta decat iscusinta ta de a sti cum sa mai iei de la primul cand mai ai nevoie, dar fara sa-l dezamagesti cumva pe celalalt…

Uneori ai vrea ca viata sa incremeneasca in acea clipa si-n acel loc, sa nu mai existe maine,poimaine, candva… simti atunci ca ai tot ce-ti poti dori de la destin si tot ce ar urma sa se intample ar risipi doar, bogatia si lumina acelei clipe…

Ce face ca o iubire sa nu fie vesnica , nu tine ,neaparat , de neputinta noastra de-a o pastra, ci mai curand, de destin, de o neinspiratie a creatorului, care a vrut a sadi intr-un pumn de tarana, insasi samanta din care se hraneste tot intelesul lumii, tot plinul ei…

Jumatate de paradis e aici, printre blocuri triste si amarate, printre oameni necajiti si saraci, unde si cerul e mai trist ca aiurea, pietrele mai colturoase, zambetele mai reci.
Cealalta jumatate e ca un sapun ud, pe care il prinzi mai bine abia la final cand e deja ,aproape topit…

Si crede cineva ca poate sa plece din sufletul tau,trantind o usa,mototolind o iubire…? si cine a lucrat ca artizan de geniu acolo inauntru,starnind si oprind flacarile rugului tau,poate fi condamnat de o instanta a toanelor, pedepsit si executat? dar cati ani sa mai treaca si cata huma sa se aseze deasupra si ceva din iubire nu se va pierde niciodata…

Asa e viata…pe masura ce pierzi din iubiri, castigi in intelepciune si ajungi la un moment dat sa fii atat de intelept incat ai da toata invatatura ta pe un strop din ce-ai pierdut…

Si inca , dupa o viata intreaga ,ma intreb: ce conteaza mai mult: lucrurile pe care le-ai infaptuit, de la care ai amintiri, caramizi,semne, pe ale caror drumuri le-ai strabatut in toate partile de colbul lor ti-a ajuns epiderma… ori poate,lucrurile pe care nu le-ai atins, de la care ai doar amagiri si lacrimi, in rascrucile carora ai fost rasturnat si jefuit de sperante… si iar le-ai furat de la ele… si tot asa…

Slujim in viata pe rand iluzie dupa iluzie, minciuna dupa minciuna; si, iata-ne candva, gasindu-ne singuri in toata desertaciunea trecutului nostru; in care tot ce am trait e inramat intr-o fotografie veche despre ceva ce nu sti sigur daca a fost si care fara sa mai fie continua sa se petreaca.

Nu poti sa urci si sa fii tot timpul jos; cum poate cineva sa te indrume sa deschizi o anume usa, cand tu nu vezi nici orasul in care e cladirea? deaceea nu cred in invatatori si maestri;
nici macar in aceeia care iti dau harta catre oras; daca vrei sa cresti cauta in tine vantul care aduce norii cu ploaie; si convinge-l sa se opreasca…