Aberatii pe un monitor

“Te trezesti intr-o dimineata cu un gust amar in gura, cu dintii incarcati de visele noptii, degetele de la maini umflate si urate, ochii mici si incetosati.

Iti dai seama ca asta faci de o viata intreaga. Te trezesti ca, la fel ca in fiecare zi, sa iti repeti activitatile zilei precedente. Incepi sa te intrebi pentru ce?

Pentru ca rutina asta a ajuns sa iti domine viata, si tu te lasi prinsa in ea ca si intr-un vartej din care nu mai poti scapa, si franghia parca incepe sa se invarta odata cu tine si cu miscarea circulara a apei.

Iti dai seama ca ai ajuns sa faci ceea ce ti se spune. Te trezesti, te duci la baie, te speli. Iti faci patul, te imbraci, pleci. La scoala sau la munca. Pentru ca asa trebuie. De ce ai ajuns sa crezi ca lipsa unei vieti personale e o chestie normala?

Iti dai seama ca nu mai stii sa iubesti. Ca a trecut perioada in care fiecare cantec siropos de dragoste iti dadea fiori, te cuprindeau amintiri placute si ganduri cu zambete zburau prin mintea ta. Acum de ce mai plangi cand auzi un cantec de dragoste? Pentru ca nu stii ce altceva sa faci? Sau pentru ca iti e dor sa iubesti si sa te simti implinita oarecum. Ti s-a indus in sistem conceptia ca dragostea te va desavarsi, ca tu ai o persoana care sa fie pe deplin compatibila cu tine si ca e jumatatea ta. Dar daca e la capatul diametral opus al lumii si sansele sa va intalniti sunt minime sau chiar nule? Atunci tu stai si astepti ca cineva sa vina la tine si sa iti spuna „tu esti jumatatea mea”.

Acum te-ai obisnuit sa nu iubesti si sa fii singura, tu si tigara ta, dupa care te ascunzi atunci cand iti e frica de o altfel de singuratate. De singuratatea salasluita in altcineva. De a te imparti pe tine, care oricum esti doar o jumatate, cu oricine altcineva.

Sufli si iti ascunzi din nou ochii inlacrimati de la atatea melodii de dragoste dupa fumul ce, la un moment dat, va inceta sa te mai acopere. Vroiai sa fie ca si niste socuri electrice? Sa le asculti si dragostea sa te umple din nou? Nu e asa. Te gandesti la faptul ca tu poate esti altfel. Tu nu ai nevoia obsedanta de dragoste pe care o are toata lumea. Tu crezi poti trai singura, cu scrum, fulare, maini si ceai. Cu vise ingramadite in bucataria mica a creierului tau.”