GIRL TALK

Vocea mea…

E foarte bun tipul..

Aberatii pe un monitor

“Te trezesti intr-o dimineata cu un gust amar in gura, cu dintii incarcati de visele noptii, degetele de la maini umflate si urate, ochii mici si incetosati.

Iti dai seama ca asta faci de o viata intreaga. Te trezesti ca, la fel ca in fiecare zi, sa iti repeti activitatile zilei precedente. Incepi sa te intrebi pentru ce?

Pentru ca rutina asta a ajuns sa iti domine viata, si tu te lasi prinsa in ea ca si intr-un vartej din care nu mai poti scapa, si franghia parca incepe sa se invarta odata cu tine si cu miscarea circulara a apei.

Iti dai seama ca ai ajuns sa faci ceea ce ti se spune. Te trezesti, te duci la baie, te speli. Iti faci patul, te imbraci, pleci. La scoala sau la munca. Pentru ca asa trebuie. De ce ai ajuns sa crezi ca lipsa unei vieti personale e o chestie normala?

Iti dai seama ca nu mai stii sa iubesti. Ca a trecut perioada in care fiecare cantec siropos de dragoste iti dadea fiori, te cuprindeau amintiri placute si ganduri cu zambete zburau prin mintea ta. Acum de ce mai plangi cand auzi un cantec de dragoste? Pentru ca nu stii ce altceva sa faci? Sau pentru ca iti e dor sa iubesti si sa te simti implinita oarecum. Ti s-a indus in sistem conceptia ca dragostea te va desavarsi, ca tu ai o persoana care sa fie pe deplin compatibila cu tine si ca e jumatatea ta. Dar daca e la capatul diametral opus al lumii si sansele sa va intalniti sunt minime sau chiar nule? Atunci tu stai si astepti ca cineva sa vina la tine si sa iti spuna „tu esti jumatatea mea”.

Acum te-ai obisnuit sa nu iubesti si sa fii singura, tu si tigara ta, dupa care te ascunzi atunci cand iti e frica de o altfel de singuratate. De singuratatea salasluita in altcineva. De a te imparti pe tine, care oricum esti doar o jumatate, cu oricine altcineva.

Sufli si iti ascunzi din nou ochii inlacrimati de la atatea melodii de dragoste dupa fumul ce, la un moment dat, va inceta sa te mai acopere. Vroiai sa fie ca si niste socuri electrice? Sa le asculti si dragostea sa te umple din nou? Nu e asa. Te gandesti la faptul ca tu poate esti altfel. Tu nu ai nevoia obsedanta de dragoste pe care o are toata lumea. Tu crezi poti trai singura, cu scrum, fulare, maini si ceai. Cu vise ingramadite in bucataria mica a creierului tau.”

Aproape de ingeri…

“Nu stiu cand sau cum s-a intamplat. Nu stiu de ce si din cauza cui. Sunt prins intr-un loc aflat dincolo de intunericul gandurilor mele. Un loc unde frica, dragostea, curajul nu mai conteaza. Un loc de mult uitat in adancul sufletului lumii. Un loc unde sufletele ratacitoare isi gasesc linistea iar inimile ranite alinare. Un loc intre pamant si cer. Un loc cufundat in somn profund. Un loc care refuza sa traiasca dupa regulile si legile lumii tale. Un loc nestricat de mana si mintea omului. Un loc rezervat celor puri si celor nebuni. Un loc de nastere a muntilor rastigniti pe crucile lor de granit. Un loc aparat d aripile albe ale ingerilor ce-l imbratiseaza. Un loc scaldat in lacrimi de serafim. Un loc luminat de trupurile arzande ale lumanarilor adormite pe noptiera. Un loc unde sperantele si gandurile fug si se ascund dupa copacii cuprinsi de vapai eterne de gheata. Un loc unde visele vin pentru a se implini si rugile vin pentru a fi ascultate. Un loc sarutat de prima raza de soare si binecuvantat de ultima a fiecarui rasarit si apus. Un loc unde sfintii vin sa culeaga oasele zeilor din tarana si cladesc omul. Un loc unde statuile coboara de pe socluri si prind viata. Un loc ascuns la vedere de privirile iscoditoare, pastrat pentru cei ce merita sa-l vada.
Parcul inghetat in timp cu copacii goi si nemiscati, ca blocuri de marmura, doarme, invelit de cerul negru. Crengile impreunate deasupra aleilor ca bratele a doi indragostiti suspina cu fiecare pala de vant ce poarta cu ea parfumul intepator a dorintelor neimplinite si a viselor moarte. Bancile…bancile pe care ne-am cunoscut, pe care ne-am sarutat prima data si pe care ne-am jurat dragoste vesnica inca mai poarta povestea noastra nemuritoare.
Fiecare frunza cazuta si maturata de vantul sec si aspru plange durerea despartirii noastre. Fiecare statuie varsa lacrimi de sange pentru ca nu ne va mai vedea impreuna, pentru ca sufletele lor de granit nu se vor mai putea incalzi cu sarutarile noastre si nu se vor mai putea oglindi in ochii tai adanci si negrii. Fiecare stea ce palpaie pe cerul innegrit de trecerea secolelor incearca sa se impace cu ideea ca nu-si va mai rasuci raza de argint in parul tau.
Inelul inca se mai zareste pe fundul lacului sclipind in blandele raze ale lunii, unde zace alaturi de rugile mele neascultate de cand…de atunci. Fiecare piatra si fir de iarba, fiecare copac si felinar pe sub care am trecut sufera de dorul tau. Dar nici unul ca mine !
Ma culc noaptea si imi gasesc alinare alaturi de tine in vis. Dar dimineata rana se deschide din nou mai dureroasa si mai adanca pentru ca ma trezesc si tu…dispari inghitita de ceata trecutului. Ma nasc de fiecare data cand aud un fosnet de pasi in spatele meu, si mor de fiecare data cand descopar ca nu esti tu. Ma inec cu fiecar gura de aer luata fara tine.
In fiecare seara ard cate un bilet pe malul lacului, pe care scrie :,,IARTA-MA ! TE IUBESC ! VINO INAPOI !’’, si ma rog ca fumul sau sa ajunga la tine iar tu sa-l asculti.
Mereu alaturi de tine, intotdeauna departe ! “

Ne vedem cand ploua…

Cateodata apari de nicaieri ca o tornada de amintiri si trezesti in mine imagini pe care le-am mazgalit cu pixul si am apasat tare, tare pana am rupt foaia…. Ca sa apari tu cu scotch. Urasc scotch-ul. Oricum nu va fi niciodata o pagina noua, asa ca de ce nu intorci foaia si incepi sa scrii din nou?Asa ca de ce nu intorc foaia?Am desenat zmei si buzdugane, si printese si broscoi… Si iesisera atat de frumos… Erau foarte realiste. Ma chinuisem sa arcuiesc fiecare geana a fetelor indragostite de cavaleri si sa lungesc limba broscoilor care purtau intotdeauna coroane. Scrisesem poezii despre chinezoaice care aveau ochii mici si ingusti numai pentru ca traiau in lumea lor de basm si reuseau sa deschida ochii doar cand simteau intr-adevar prima furtuna la lumina lampioanelor rosii cu dragoni… Scrisesem povesti despre razboinici care isi acopereau calcaiele cu o armura speciala, dar intotdeauna se lasau doborati de o privire…. Tineam caietelul sub perna si il incarcam cu ganduri numai in momentele in care stiam ca nu ma priveste nimeni. Ca un fel de ritual, gandurile se scurgeau prin pasta albastra doar dupa ce apareai ca o tornada, ciufulindu-ma si lasandu-ma sa ma pierd uitandu-ma dupa tine ore in sir dupa ce plecasei deja… Strada se incovoia indemnandu-ma sa fug dupa tine, sa iti mai soptesc o data, de frica sa nu ma fi auzit in graba in care a alergat timpul pe langa noi. Dar nu o intelegeam… Ma intorceam la foaia mea si ii sopteam ei… In timp, tornada s-a imblanzit… Era o ploaie calda de vara, in bratele careia ma uitau clipele… Incalzirea globala, mi-a uscat norii si a secat raurile…. In si mai mult timp, ploaia a tacut…Si a tacut… Si am tacut…Si iar vine ca o tornada…Si tace…Si tac…De ce nu intorc foaia? Cateodata, poate e bine sa te lasi purtat de val… poate te duce undeva unde ploua…si unde, cateodata, poate e bine sa taci si sa asculti cum se izbesc picaturile de geam!

Sa vorbim…dar tu sa taci!

Am capacitatea de a vorbi.Si tu o ai.Si el.Si ea.Dar de ce sa vorbesti cand nu ai capacitatea de a gandi?Daca ai gandi dar n-ai putea vorbi nu ar fi groaznic de frustrant?Si daca ai putea vorbi si ai putea gandi nu ai vrea sa percepi vorbele mute a celor care gandesc si ragetele proaste a celor care doar vorbesc.Iar cand nu gandeste dar vrea cu tot dinadinsul sa monopolizeze o discutie n-ai vrea sa fii surd?

Eu gandesc,vorbesc.Vorbesc despre orice, atat timp cat interlocutorul meu imi poate capta destul de mult timp atentia.Vorbesc despre orice, dar incetez dupa mai putin de doua minute daca tu taci.Si nu vorbesc daca tu vorbesti intr-una.

Eu gandesc,ascult.Ascult orice, atat timp cat imi vorbesti pe un ton calm.Ascult orice, atat timp cat imi captezi atentia prin vorbele tale.Ascult orice, doar sa nu te crezi mai inteligent decat mine si sa-mi demonstrezi asta prin argumente proaste.Nu te ascult daca doar vorbesti.Nu te ascult daca nu ma asculti la randul tau.Si in niciun caz nu te ascult daca ai ridicat tonul la mine.

Presupunand ca stii toate acestea despre mine poti sa discuti orice cu mine.

Te iubesc (:-?? )

Ma gandeam cati oameni au spus sau au auzit “te iubesc” ieri. Hmmm…. e o lume plina de iubire, nu? ) ce bine ar fi! cred ca foarte putini dintre cei care chiar iubesc au spus-o ieri. Mai ales daca nu mai sunt adolescenti…. si am ajuns sa ma intreb ce inseamna “te iubesc”-ul celorlalti si lucrurile au devenit foarte foarte interesante…..

“Te iubesc” se spune daca 14 februarie pica la mai putin de o luna de cand ai inceput relatia: traducere: “inca nu te-am cucerit si daca declar asta am o bila alba… nici eu nu cred ce spun, dar toata lumea face asa astazi asa ca…”

“Te iubesc” zis de el cand sta deasupra ei si vede ca ea bate in retragere…. traducere: “sunt disperat sa ti-o trag si daca iti spun ca te iubesc o sa vrei si tu”

“Te iubesc” spus de ea cand simte ca tipul vrea sa ii ofere o pereche de papuci. traducere: “ajutor! trebuie sa existe ceva care sa te tina langa mine! nu poti sa ma parasesti! mai ales acum ca ti-am zis asta…. o sa-ti fie mila” daca declaratia e insotita si de ceva lacrimi…. tipul are mainile legate.

“Te iubesc” ii spune partenerul slab celui puternic atunci cand incepe sa se intrebe de ce continua relatia. traducere: “daca nu te-as iubi as fi un prost ca accept sa te porti urat cu mine… eu nu pot fi prost, deci cu siguranta te iubesc”

“Te iubesc” zice tocilarul perfect care primeste ceva atentie de la regina balului. traducere: “e prima data cand ma baga cineva in seama… ai nasul cam mare, te imbraci urat si ai avut cam multi prieteni, dar mai bine asa decat nimic… “te iubesc” si asa”.

“Te iubesc” zis de regele balului tocilarei. traducere: “tocmai te-am inselat cu fosta”

Mai e desigur si “te iubesc”-ul adevarat. De unde iti dai seama ca al tau e pe bune? In primul rand daca esti in vreuna din situatiile de mai sus, e clar ca nu. In rest… trebuie sa simti. O declaratie reala are suport emotional… asta e diferenta si nu poti distinge decat cu inima – cam trist pentru cei care sunt rationali inainte de a fi sentimentali!

The lake

O melodie care inseamna mult pentru mine…sper sa va placa..ENJOY!

The nibble theory

Am primit randurile de mai jos azinoapte, in cateva mesaje, de la o persoana la care eu tin enorm de mult. THX!

“Dupa o vreme inveti diferenta subtila dintre a tine pe cineva de mana si a incatusa sufletul cuiva,

Si mai inveti ca dragostea nu inseamna sprijin si compania nu inseamna siguranta, si incepi sa inveti ca saruturile nu inseamna contacte si cadourile promisiuni,

Si incepi sa-ti accepti infrangerile cu fruntea sus si cu ochii deschisi, cu demnitate de adult, nu cu amaraciune de copil,

Si inveti sa-ti construiesti drumurile de azi pentru ca terenul de maine este prea nesigur pentru planuri;

Dupa o vreme inveti ca pana si raza de soare te parjoleste daca incerci sa obtii prea mult de la ea.

Asa ca sadeste-ti singur gradina si impodobeste-ti singur sufletul, nu astepta sa-ti aduca altcineva flori.

Si invata ca poti sa rabzi, cu adevarat: “Caci chiar esti puternic/ Si atunci chiar inseamna ca esti cineva”

Kaleel Jamison

Moda…

“Moda…un fel de biblie a femeii care se vrea moderna, un domeniu pentru a carui realizare se cheltuiesc bani, energie si rezultatul este, de multe ori, o mare, mare prostie. Vad pe strada fete, femei imbracate la fel. Aceiasi blugi cu talia joasa, acelasi top cu vedere la buric (apropo, nu se mai poarta atat de scurte). Daca sunt blugi din piata sau de firma, putini sunt cei care fac distinctia, dar tipele care le poarta sunt incantate. Nu se uite in oglinda…sau se uita oare?…cand pleaca de acasa, fiindca genul asta de croiala nu sta bine oricui. Spiritul de turma se vede cel mai bine in moda. Am ajuns sa invidiez barbatii care, se pare, sunt ceva mai echilibrati. Fetite care isi arata prin tramvai soldurile ciolanoase, inca neformate, sau dudui care au deja o relatie speciala cu celulita sau sunculitele lor (uneori chiar cu sunci in toata regula), imbraca aceeasi uniforma. Soldurile tipa disperate in stransoarea beteliei, sun slanina se arata in toata splendoarea colacilor atarnatori, dar doamnele sunt tare mandre. Sunt imbracate la moda. Apoi parul…pustoaice daruite de parinti si natura cu un par care ar face-o sa paleasca de invidie pe Nicole Kidman, fac coada la coafor ca sa isi intinda parul. Daca stati la poarta unui liceu la ora cand se sfarsesc cursurile o sa vedeti ca toate fetele au parul intins, blugii pe solduri si buricul gol. Daca cineva le-ar pune sa se imbrace in uniforma, ar fi oripilate, consternate. Asa…pt ca e la moda, se imbraca in uniforma singure. Imi amintesc si de teribilul ruj maro. Si ma intreb oare ce gandeau barbatii cand se uitau la buzele acelea care semanau teribil cu un gaoz dupa o diaree strasnica si care s-a consolat ca nu a fost sters cu hartia igienica aferenta si a lasat materia sa i se usuce pe orificiu. Putine, chiar foarte putine erau fetele carora le statea bine cu rujul ala…dar ce mai conteaza? Suntem la moda, nu? Ma apuca o greata greu de descris faptul ca fetele, femeile astea nu mai au nimic doar al lor…nu se mai identifica nicicum. Nu conteaza cu ce ne sta bine, ci ce se poarta. Iar daca o doamna nu se imbraca asa cum cer rigorile modei, e etichetata ca ultima scursura a societatii. Nu in ultimul rand, vreau sa amintesc de rubricile din diferite reviste “bine imbracat”. “prost imbracat”. M-am amuzat minute in sir can am vazut ce chestii de-a dreptul oribile erau catalogate ca superbe si ce tinute decente erau etichetate ca tinuta kitch.”